0365441611info@droot.ro

Evită fluctuațiile financiare gen lună bună / lună proastă

by | Sep 14, 2019

Administratorul unui cabinet stomatologic nu ar trebui să experimenteze fluctuații financiare mari, de la o lună la alta. Ar fi mult mai convenabil să facă analize financiare trimestriale, în loc de cele lunare.

Iată de ce:

Purtam o discuție cu un vechi prieten, medic stomatolog, pe care nu l-am văzut de o vreme lungă. L-am întrebat cum îi merge afacerea. A zâmbit satisfăcut și mi-a zis că luna aceasta a fost una dintre cele mai bune din acest an.
Când ne-am întâlnit după 2 luni, l-am întrebat din nou, despre cabinet și mă așteptam să aud aceeași veste bună. Însă acum i s-a întunecat privirea și a zis că a avut o lună proastă. Din păcate, nu mai era stomatologul fericit și satisfăcut de afacerea lui. Situația este general valabilă, fiind o problemă majoră a cabinetelor dacă perspectivele unei afaceri se pot schimba atât de rapid, în doar câteva luni.
Această conversație m-a determinat să analizez starea generală al celor care administrează un cabinet stomatologic și faptul la cum se simt când au fluctuații însemnate de la o lună la alta. ASTĂZI ÎN CULMEA FERICIRII, CU VENITURI PESTE ASTEPTĂRI, LUNA URMĂTOARE CU FRUSTRĂRI SI MORALUL LA PĂMÂNT. Cat de râu poate fi acest lucru?
Iar ciclul se repetă tot anul…

Lăsați-mă să explic de ce se întâmplă acest lucru. Totodată și modul de monitorizare al unui cabinet stomatologic

O lună diferă de alta, de ex. din perspectiva zilelor. Ianuarie are 31 de zile urmată imediat de februarie cu 28 de zile. In acest caz avem o diferență de 3 zile de producție. Iar dacă începe cu sâmbătă va rezulta o producție și mai scăzută.
Mai mult de atât, există sărbătorile legale. Sărbătorile sunt importante și distractive, dar în cazul când ești administratorul unui cabinet, ele pot genera face ravagii în atingerea obiectivelor propuse. Aceste perioade vor rezulta întotdeauna una sau doua zile pierdute, pentru că în mod obișnuit înainte de vacanță echipa trece în modul de „vacanță”, ceea ce înseamnă o concentrare mai scăzută pentru că deja se simte febra zilelor libere care urmează.
Totodată se poate observa și o creștere al programărilor anulate, pentru că și pacienții pleacă din oraș pentru aceste câteva zile. După care să nu mai vorbim de zilele care urmează după astfel de week-end, când pacienții pur și simplu uită că trebuie să revină la viața de rutină și uită chiar de programarea la stomatolog. Dacă ai analizat vreodată evoluția programărilor anulate, probabil vei observa o creștere în preajma sărbătorilor.
Cum fiecare lună diferă una de alta și în fiecare trimestru al anului sunt sărbători sau concedii, nu este de mirare că medicul stomatolog pe când crede că lucrurile au o tendința bună, apare o schimbare, o fluctuație. Este ca un carusel fără sfârșit.
Recomandarea noastră este simplă. Ca administrator al cabinetului stomatologic, ar trebui să stabilești în continuare obiectivele tale lunare, însă analiza de evaluare să o faci trimestrial. O analiză al rapoartelor financiare trimestriale va elimina marile fluctuații, implicit starea ta de frustrare. Stabilește obiectivele lunare, implementează un sistem de management dedicat, de ÎNCREDERE și ca administrator vei vedea imaginea de ansamblu!
Pentru a vedea mai mult despre modul de lucru într-un sistem de management Online precum dROOT, solicită o prezentare GRATUITĂ, iar unul din colegii mei specializat în management, te va ajuta să vezi o altă abordare, mult mai simplă și mai sigură.

Folosește aplicațiile noastre

Pentru a vedea o prezentare gratuită, completează formularul Online, trimite un e-mail la adresa info@droot.ro sau pur şi simplu sună la +40 365 441 611! dROOT este alternativa Online al programelor stomatologice!

Încearcă dROOT gratuit!

Vezi o prezentare DEMO și activează dROOT gratuit timp de 7 zile ca să te convingi!

APLICAȚIILE MOBILE – DE CE ARE NEVOIE CABINETUL TĂU STOMATOLOGIC DE ELE

Descoperă MyDent - aplicația personalizată a cabinetului tău.Din ce în ce mai mulți oameni realizează cât de important este pasul făcut spre...

CUM SĂ OBȚII MAI MULT DE LA CABINETUL TĂU CU AJUTORUL TEHNOLOGIEI 3D

Imaginile dentare au un rol esențial în viața fiecărui medic stomatolog. Imaginile dentare au un rol esențial în viața fiecărui medic stomatolog....

UN CABINET DIGITALIZAT ÎN DOAR 4 PAȘI SIMPLI

Cu toate că dROOT este un program complex, ai fi surprins cât de ușor este să-l folosești.Cu toate că dROOT este un program complex, ai fi surprins...

AI FĂCUT DEJA PRIMUL PAS SPRE DIGITALIZARE. A VENIT TIMPUL SĂ ÎL FACI PE URMĂTORUL.

Ești utilizator activ a unei aplicații de imagistică, ceea ce înseamnă că ai făcut deja cu succes primul pas spre digitalizarea cabinetului tău....

CABINETUL STOMATOLOGIC PROSMILE

În această lună vă prezentăm o clinică mai mică, dar care ar putea concura cu clinicile orașelor mari: ProSmile Clinic Povestea începe în 2016, când...

GESTIONAREA PROGRAMĂRILOR ONLINE

Crezi că ai putea gestiona programările pacienților mai inteligent? Când o clinică începe să crească, cresc alături de ea și responsabilitățile....

ERA PAPERLESS

Te-ai săturat de acele procese care sunt ineficiente în cabinet? Ai mereu impresia că timpul lucrează împotriva ta? Fii la zi cu tehnologia și intră...

MIGRAREA ȘI IMPLEMENTAREA LINĂ A DATELOR MEDICALE

dROOT, cheia către schimbarea modului de administrare în cabinetele stomatologice.Un proces ușor de migrare și implementare a datelor este un aspect...

TOP 4 FUNCȚII FOLOSITE DE CABINETELE STOMATOLOGICE

Top 4 funcții folosite de cabinetele stomatologice, care au ușurat semnificativ viața medicilor stomatologi Construit și dedicat exclusiv pentru...

CABINETUL STOMATOLOGIC MURARIU MIRCEA

Cabinetul votat cu nota 10 de pacienți În această ediție dorim să vi-l prezentăm pe domnul doctor Murariu Mircea, medicul stomatolog și cabinetul...