0365441611 info@droot.ro

De ce trebuie să știi cum gândește pacientul tău?

by | Apr 27, 2017

De ce trebuie să știi cum gândește pacientul tău?

Experții și legislația medicală vorbesc astăzi despre măsura calității.

Dar cum putem măsura și ce calități sunt importante din perspectiva pacientului? Care este acel factor care ridică tratamentul la nivelul acceptat de pacient. Cum poți fi un medic deschis la problemele pacienților? Sunt doar câteva întrebări la care reflectăm atunci, când vorbim despre calitate, relație sau caracterul optim al unui personal medical. În universități, clinici sau societăți medicale sunt cunoscute acele tehnici de comunicare prin care medicul ajunge în posesia unor informații relevante atât pentru pacient cât și pentru tratamentul propus.

Atunci când pacientul este pus în centrul atenției și are posibilitatea și confortul de a comunica, înseamnă un tratament bazat pe valori. Dar ce înseamnă acesta în realitate? Medicina tradițională este bazată pe concepția, ca sănătatea depinde de stare fizică, însă deja știm că nu întocmai ….! Conform unui sondaj internațional realizat recent, rezultă că 30% din pacienți sunt influențați de starea lor emoțională, spirituală, mentală și de către factorii sociali. Acest rezultat este important pentru că putem deduce felul în care pacientul își schimbă comportamentul față de tratamentele propuse și realizate.

Noi credem, că tu ca medic stomatolog vrei să alegi întotdeauna cea mai eficientă și simplă metodă de a înțelege pacientul și nevoile lui privind sănătatea. Îți oferim câteva sugestii: – Începe întotdeauna o consultație cu două întrebări simple. Două întrebări propuse de specialiști în comunicarea medicală.

  • Cum te simți?
  • De ce te simți astfel?

În majoritatea cazurilor răspunsul scurt o să fie: „Hmmm …….” sau „Nimeni nu mi-a pus această întrebare …. Sunt bine …? …”, însă dacă îi lăsăm câteva minute de gândire, ei devin comunicativi și îți vor oferi detalii valoroase cu o influență pozitivă asupra stării lor de sănătate și pun bazele unei relații loiale medic / pacient.

Dar să ilustrăm un astfel de caz. Unul din clienții noștri dROOT, medic stomatolog renumit, a întrebat un pacient: – Cum te simți? Pacientul a răspuns pe scurt, fără informații de valoare: – Mă simt Ok! Medicul a întrebat: – Ce înseamnă starea de Ok pentru tine? Atunci pacientul și-a dat seama că a început o discuție valoroasă și a început o conversație importantă din punct de vedere medical. A relatat că are părinți cu afecțiuni asemănătoare și vicii de care nu poate scăpa.

Și că a mai încercat un tratament la un alt medic dar nu a primit rezultatele așteptate și că a cheltuit prea mulți bani și că este frustrat și nemulțumit….”

Aceste informații au pus medicul într-o poziție de control, a aflat acele lucruri care sunt importante pentru un plan de tratament optim și stabilirea unei relații cu pacientul. Tratamentul a fost un succes, a fost stabilit controlul periodic și posibilitatea de a continua cu o altă lucrare protetică. Cum am spus, este vorba de un medic utilizator dROOT, care a mai făcut ceva în plus pentru acest pacient, a documentat această transformare, cu un status inițial, un plan de tratament și lucrările efectiv realizate, pacientul are un control periodic setat cu o notificare automată și poze ale cazului gen before&after, disponibile atât pentru medic cât și pentru pacient.

Rezultatul?! După șase luni revine un pacient mulțumit, dorește să continue discuția pentru planul de tratament menționat la ultima ședință și cu o recomandare pentru un alt membru al familiei. Toate acestea ca rezultat al unei bune comunicări și dorința medicului de a afla cum gândește pacientul.

Încearcă dROOT gratuit!

Vezi o prezentare DEMO și activează dROOT gratuit timp de 7 zile ca să te convingi!

PACIENT LOIAL ȘI ACTIV

PACIENT LOIAL ȘI ACTIVMedicii stomatologi își doresc o pacientură loială și activă. Pacienți, care să fie primii în utilizarea tratamentelor...

Cabinetul stomatologic ”paperless”

Cabinetul stomatologic ''paperless''Concepția de „paperless office” înseamnă reducerea sau eliminarea documentației tipărite pe bază de hârtie....

Cum să coordonezi eficient fluxul pacienților?

Cum să coordonezi eficient fluxul pacienților? Tehnologia medicală poate fi bună dar și anevoioasă uneori …, atunci când vorbim despre managementul...

Comunicarea și aplicațiile stomatologice mobile

Comunicarea și aplicațiile stomatologice mobile Când ești în fluxului rutinei dintr-un cabinet stomatologic, probabil nu ai timp să te ocupi de...

8 idei pentru o echipă medicală mai productivă!

8 idei pentru o echipă medicală mai productivă! Comunică cerințele tale direct:Nu comunică în spatele membrii echipei tale. Când cineva greșește,...

25 ani în stomatologie – Ce s-a schimbat?

25 ani în stomatologie - Ce s-a schimbat? -Când te gândești la evoluția tehnologică a stomatologiei, probabil nu te întorci 9000 de ani în timp,...

Facebook, Blog sau/și Marketing prin dROOT?

Facebook, Blog sau/și Marketing prin dROOT? Chiar dacă astăzi aceste unelte de Marketing sunt obișnuite, mulți medici stomatologi se întreabă ce...

Administrarea pacienților noi

Administrarea pacienților noi Cei mai mulți stomatologi cred, că pacientul nou, înseamnă automat și creșterea afacerii. Ceea ce este doar parțial...

Schimbări care fac medicul mai productiv

Schimbări care fac medicul mai productiv Câteodată ai senzația că nu reușești să faci suficient?! Apropo … știi câte zile pe săptămână ești...

Nu mai pot accesa unele module al programului

Nu mai pot accesa unele module al programului Periodic browser-ul Chrome primește actualizări care nu sunt întotdeauna atât de cooperative cu...