0365441611info@droot.ro

CABINETUL STOMATOLOGIC MURARIU MIRCEA

by | May 20, 2021

Cabinetul votat cu nota 10 de pacienți

În această ediție dorim să vi-l prezentăm pe domnul doctor Murariu Mircea, medicul stomatolog și cabinetul lui care a fost înființat de mai bine de 22 de ani.

Localizat în Reșița la parterul unui bloc, cabinetul domnului doctor Murariu Mircea este unul de anduranță și cu multă activitate în spate. Deschis în 1999, acesta încă ajută pacienții să zâmbească și să fie mai fericiți. Dar nu exact în aceași formulă în care a fost deschis, ci desigur mai bine organizat.

”Pe măsură ce numărul pacienților a crescut, programarea și menținerea evidenței lor pe diverse agende a devenit incomodă, motiv pentru care am apelat la un program de organizare al cabinetului. dROOT a fost alternativa prin care am rezolvat problema.”

– ne relatează domnul doctor Murariu.

Cu toate acestea menținerea evidenței pacienților nu este singurul motiv pentru care domnul doctor a implementat dROOT în cabinetul său. Acesta afirmă că dROOT l-a ajutat mult și în creșterea productivității cabinetului și în gestionarea activităților ”logistice” ale acestuia.

În plus ne spune că implementarea programului în cabinet a fost ușoară datorită ajutorului oferit de echipa dROOT.

“Implementarea programului a fost facilă, datorită colaborării cu membrii echipei dROOT, care efectiv „au tras de mine„. Mulțumesc pe această cale domnului János, pentru profesionalism și mai ales pentru răbdarea de care a dat dovadă.”

– Dr. Murariu, despre implementarea dROOT

Pentru C.M.I dr. Murariu și dROOT viitorul sună bine.

Cât despre continuarea utilizării dROOT, domnul doctor Murariu ne spune că nu vede nici un motiv pentru care ar întrerupe colaborarea. Acesta este mulțumit de serviciile oferite și îl recomandă oricui simte nevoia unui cabinet mai organizat și mai eficient. Dovadă că dROOT nu este util doar marilor clinici dentare ci și cabinetelor mai modeste.

Îi urăm mult succes în continuare Cabinetului Stomatologic Dr. Murariu Mircea.

 

Andrei BOTA,

Folosește aplicațiile noastre

Pentru a vedea o prezentare gratuită, completează formularul Online, trimite un e-mail la adresa info@droot.ro sau pur şi simplu sună la +40 365 441 611! dROOT este alternativa Online al programelor stomatologice!

Încearcă dROOT gratuit!

Vezi o prezentare DEMO și activează dROOT gratuit timp de 7 zile ca să te convingi!

APLICAȚIILE MOBILE – DE CE ARE NEVOIE CABINETUL TĂU STOMATOLOGIC DE ELE

Descoperă MyDent - aplicația personalizată a cabinetului tău.Din ce în ce mai mulți oameni realizează cât de important este pasul făcut spre...

CUM SĂ OBȚII MAI MULT DE LA CABINETUL TĂU CU AJUTORUL TEHNOLOGIEI 3D

Imaginile dentare au un rol esențial în viața fiecărui medic stomatolog. Imaginile dentare au un rol esențial în viața fiecărui medic stomatolog....

UN CABINET DIGITALIZAT ÎN DOAR 4 PAȘI SIMPLI

Cu toate că dROOT este un program complex, ai fi surprins cât de ușor este să-l folosești.Cu toate că dROOT este un program complex, ai fi surprins...

AI FĂCUT DEJA PRIMUL PAS SPRE DIGITALIZARE. A VENIT TIMPUL SĂ ÎL FACI PE URMĂTORUL.

Ești utilizator activ a unei aplicații de imagistică, ceea ce înseamnă că ai făcut deja cu succes primul pas spre digitalizarea cabinetului tău....

CABINETUL STOMATOLOGIC PROSMILE

În această lună vă prezentăm o clinică mai mică, dar care ar putea concura cu clinicile orașelor mari: ProSmile Clinic Povestea începe în 2016, când...

GESTIONAREA PROGRAMĂRILOR ONLINE

Crezi că ai putea gestiona programările pacienților mai inteligent? Când o clinică începe să crească, cresc alături de ea și responsabilitățile....

ERA PAPERLESS

Te-ai săturat de acele procese care sunt ineficiente în cabinet? Ai mereu impresia că timpul lucrează împotriva ta? Fii la zi cu tehnologia și intră...

MIGRAREA ȘI IMPLEMENTAREA LINĂ A DATELOR MEDICALE

dROOT, cheia către schimbarea modului de administrare în cabinetele stomatologice.Un proces ușor de migrare și implementare a datelor este un aspect...

TOP 4 FUNCȚII FOLOSITE DE CABINETELE STOMATOLOGICE

Top 4 funcții folosite de cabinetele stomatologice, care au ușurat semnificativ viața medicilor stomatologi Construit și dedicat exclusiv pentru...

5 ARGUMENTE SOLIDE PENTRU FOLOSIREA SISTEMULUI DROOT

5 argumente solide pentru care soluția tehnologică dROOT este mai sigură decât arhivarea clasică pe hârtieCum se poziționează dROOT deasupra...